Agricover închide și scoate la vânzare baze de preluare de 36.500 de tone pentru a reduce ineficiența: “Compania se va concentra pe investiții în spațiile mari de depozitare”

agricover1-58e3eb301ebd2.jpg

Gabriel Razi 04 aprilie 2017
Agricover, unul dintre cei mai mari integratori de producție agricolă și distribuitori de îngrășăminte, pesticide și semințe, a închis silozuri și magazii cu o capacitate cumulată de 36.500 MT în localitățile Balaci (Teleorman), Lehliu (Călărași) și Scânteia (Ialomița) pentru a-și eficientiza operațiunile de achiziție de cereale și semințe oleaginoase.
“Compania se va concentra pe investiții în spațiile mari de depozitare pentru creșterea performanței acestora, în timp ce spațiile mici vor fi vândute sau închiriate, de preferat către fermierii parteneri”, a spus Daniel Florescu, directorul Agricover.
Punctele de preluare din Balaci și Lehliu constau în magazii și silozuri cu o capacitate de stocare cumulată de circa 8.000 MT fiecare, iar capacitatea silozului și magaziei din Scânteia se ridică la 20.000 MT.
Capacitatea cumulată a acestor unități de stocare acoperea 7% din cea totală a unităților de stocare operaționale de care dispune Agricover.
“Efectul va fi nesemnificativ, dat fiind faptul că spațiile respective sunt mici din punctul de vedere al capacității și ineficiente din punct de vedere al rulajului. Pentru un fermier local însă aceste spații pot fi mult mai eficiente, acoperind necesarul lui de depozitare”, a spus Daniel Florescu.
Punctele de preluare închise și scoase la vânzare de Agricover se adaugă unei liste ce cuprinde alte silozuri și magazii aflate în conservare sau care nu sunt asumate oficial ca fiind operaționale de către companie.
Au silozuri și magazii de peste 100.000 MT trase “pe dreapta”
Agricover menționează pe site-ul propriu că trei magazii din județul Buzău se află în conservare. Aceste trei unități – Săhăteni, Zoița, C.A. Rosetti – au o capacitate de stocare cumulată de 36.000 MT.
La aceste unități se adaugă alte trei puncte de preluare neasumate oficial pe site-ul Agricover ca fiind operaționale, dar care apar ca fiind în proprietate companiei, potrivit statisticilor Ministerului Agriculturii.
În această situație sunt punctele de preluare din Leu și Melinești, județul Dolj, ce au o capacitate stocare cumulată de 18.000 MT și o altă magazie de 2.000 MT din Turnu-Măgurele, județul Teleorman.
Capacitatea de stocare cumulată a silozurilor și magaziilor închise în acest an, a celor aflate în conservare sau neasumate oficial ca fiind operaționale se ridică la 102.550 MT, adică 20% din capacitatea de stocare operațională de care dispune Agricover.
Infrastructura concentrată în județe cu producție agricolă modestă
Dispunerea geografică a rețelei de silozuri deținută de Agricover arată o concentrare a infrastructurii fizice a comerciantului în județe cu producție agricolă modestă.
Trei sferturi din capacitatea de stocare operațională deținută de Agricover, adică 372.000 MT, este concentrată în treisprezece puncte de preluare a grânelor ce se află în județele Argeș și Buzău.
Silozurile și magaziile Agricover din Argeș acoperă o cotă de 25% din totalul disponibil în acest județ, respectiv o cotă de 28% valabilă pentru județul Buzău.
Atât Argeș, cât și Buzău nu se află între cele mai mari județe în funcție de producția medie multi-anuală de cereale, semințe și boabe oleaginoase din România. 
Argeș se află pe locul douăzeci (1.8% cota de piață) în topul celor mai productive județe din agricultura românească, iar Buzău se află pe locul zece cu o cotă de piață de 3.4% în acest clasament.
Singurul județ din topul primelor cinci în funcție de producția agricolă în care Agricover este prezent cu infrastructură de depozitare este Călărași, acolo unde compania dispune de un siloz și o magazie în localitatea Budești cu o capacitate de 37.000 MT. 
Acest punct îi asigură o cotă de piață de numai 2% în totalul pieței de depozitare din acest județ, al doilea cel mai productiv din agricultura românească. 
Agricover a încheiat anul trecut cu afaceri de 250.9 milioane de euro, în scădere cu 4% față de anul trecut.
Compania a revenit pe profit cu un rezultat brut pozitiv de 2.7 milioane de euro după o pierdere de similară în 2015.
Agricover concurează pe piața distribuției de îngrășăminte pesticide și semințe cu Alcedo sau Origin Enterprises, iar în segmentul comerțului cu materii prime agricole cu multinaționale precum ADM, COFCO, Cargill, Ameropa sau Glencore.
 
  Urmărește Agrofinanciar pe Facebook: